logo bendo.ro
Pune Intrebare | Despre | Contact


Corpi straini in ochi, in orbita – diagnostic, tratament

Datorită poziției sale, globul ocular este expus diverselor tipuri de traumatisme (contuzii, plăgi tăiate sau înțepate cu sau fără reținere de corp stăin, arsuri fizice sau chimice). Protecția globului ocular este asigurată, într-o oarecare măsură, de masivul osos facial, elasticitatea conținutului orbitar și pleoape. Cea mai expusă traumatismelor este partea anterioară  urmată, îndeaproape, de partea infero-externă a globului ocular, deoarece pleoapele nu asigură decât o slabă protecție.  După cum am precizat și mai sus, traumatismele oculare soldate cu retenție de corpi străini intraocular sau intraorbitar sunt foarte frecvente.

Corpii străini proiectați în ochi, după natura, mărimea sau viteza lor, se pot opri la nivelul conjunctivei( membrană mucoasă transparentă situată pe fața profundă a pleoapelor și pe fața anterioară a globului ocular), la nivelul corneei( structură transparentă ce formează partea anterioară a tunicii externe a globului ocular), sau pot pătrunde în interiorul gobului ocular sau în orbită.

Acțiunea corpului străini depinde de mărimea, viteza de proiectare, natura chimică, locul de pătrundere și sediul său. Unii corpi străini pot fi adesea asimptomatici. În multe cazuri însă, se poate observa traiectul corpului străin la nivelul segmentului anterior al globului ocular. Leziunile ce pot apare la nivelul ochiului, în urma acțiunii corpilor străini, sunt atât de natură mecanică cât și inflamatorie.

Leziunile de natură mecanică rezultate în urma pătrunderii și trecerii corpilor străini prin ochi  sunt reprezentate de perforații, rupturi, pierderi de substanță, cataractă, hemoragii.

Leziunile inflamatorii pot apare imediat sau tardiv, ele putând fi supurative( cu formare de puroi) sau exudative( care se însoțeste de congestie și edem). Inflamațiile supurative pot duce la iridociclită( inflamația irisului și a corpului ciliar), uveită( inflamație a tractului uveal; uveitapoatefi anterioară cu afectarea irisului și a corpilor ciliari, poate fi posterioară cu afectarea coroidei, sau totală când afectează  atât irisul, corpii ciliari cât și coroida), edoftalmiă ; cele exsudative pot avea ca urmare apariția unei oftalmii simpatice( uveită gravă a ochiului sănătos după o plagă penetrantă a celuilat ochi).

Corpii străini metalici intraoculari oxidabili( fier, cupru), care nu au fost extrași, în contact cu mediile oculare suferă în timp o serie de transformări chimice, în urma cărora rezultă substanțe ce impregnează țesuturile oculare( impregnarea cu săruri de fier constituie sideroza oculară, iar cea cu săruri de cupru, calcoza).Impregnarea țesuturilor oculare cu diverse substanțe poate avea ca și consecință pierderea vederii.

În cadrul siderozei oculare, corneea capătă o culoare verde brun, pupila este în midriază( dilatată), areflexică, cristalinul poate prezenta cataractă siderotică; siderozaesteireversibilă. În cursul calcozei apare un cerc verde al corneei și cataractă calcozică( opacifierea cristalinului).

Corpii străini se pot localiza și la nivelul orbitei. Aceștia pot ajunge la nivel orbitar în urma unor plăgi penetrante.Unii dintre ei( plumb, sticlă, mase plastice) sunt perfect tolerați, alții( lemn, rsturi vegetale) produc o serie de leziuni inflamatorii.

Pentru evidențierea corpilor străini de la nivel ocular pot fi făcute următoarele investigații:

–          examinarea la biomicroscop- poateevidenția corp străin care se găsește în segmentul anterior al ochiului( camera anterioară, iris, cristalin) sau în partea anterioară a vitrosului( masă gelatinoasă semilichidă și transparentă care ocupă spațiul cuprins între fața posterioară a cristalinului și retină);

–          examenul oftalmoscopic – poate evidenția corpi străini localizați la nivelul membranelor profunde ale ochiului( retina și coroida);

–          examenul radiologic – este o metodă valoroasă de diagnostic dar insuficientă pentru corpii străini radiotransparenți sau fragmente foarte fine;

–          ecografia.

Tratamentul constă în extragerea corpului străin prin diverse tehnici( când corpii sunt magnetici și situați în profunzime , ei vor fi extrași cu electromagnetul; când corpul străin este nemagnetic, acesta se extrage cu o pensă specială). Pentru prevenirea infecției se vor administra antibiotice pe cale generală și profilaxie antitetanică. Local ( la nivel ocular) se vor administra antibiotice,midriatice( soluții care produc dilatare pupilară), pansament steril.

Vreti sa primiti noutatile pe email?


data-matched-content-ui-type="image_sidebyside"

Intreaba

*

*


Incarca imagini cu analize, ECG, Ecografie

Se pot folosi tag-uri html:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>