Radioterapie – efecte secundare

Radioterapia este o  metoda de tratament a anumitor cancere (exemplu cancer de laringe) si limfoame (exemplu limfomul non hodgkin), fie ca unica metoda de tratament , dar cel mai adesea completand interventia chirurgicala si/sau in asociere cu chimioterapia.

Prin emiterea de raze X asupra unei parti tintite a corpului se vizeaza omorarea celulelor canceroase de multe ori cu reducerea semnificativa a tumorii. Chiar daca de multe ori radioterapia nu elimina in intregime tumora, imbunatateste semnificativ simptomele date de aceasta prin compresiunea organelor invecinate.

Se practica in general pe grupuri ganglionare, pe zone imediat invecinate, sau zonele de debut ale limfoamelor. Campul poate fi limitat sau largit la o zona mai mare. Inaintea sedintei de radioterapie campul va fi marcat, si de fiecare data se va iradia aceeasi zona. Tesuturile sanatoase din jur vor fi protejate cu placute de plumb. Procesul are loc pe o masa speciala, pacientului i se vor da perne pentru a sta comod, si cel mai important nemiscat. Durata unei sedinte este de cateva minute, iar doza totala este impartita intre una si 6 saptamani.

Efecte secundare:

  • este nedureroasa, iar dupa sedinta radioactivitatea nu persista.
  • pierderea parului apare strict pe zona iradiata, e in general temporara, fiind permanenta doar daca doza a fost mare.
  • inrosirea pielii, discomfort, prurit, iritatii, chiar exfoliere, in special daca e vorba de pielea din jurul gurii, sau expusa la soare. De aceea se recomanda sa nu se expuna la soare zonele iradiate, sa fie protejate prin haine sau creme cu protectie solara inalta.
  • uscaciunea gurii (xerostomie). Pentru aceasta medicul stomatolog poate recomanda tratament cu fluoruri.
  • pierderea poftei de mancare si/sau a gustului. Sunt recomandate mesele in portii mici si dese.
  • iritarea gatului sub forma de tuse, dificultati la inghitire, poate fi temporara. Este mai bine sa mancati alimente usor digerabile, eventual sa utilizati suplimente alimentare si sa evitati citricele.
  • greata apare mai frecvent la pacienti iradiati pe abdomen. Se recomanda sa nu mancati inainte, sau sa va feriti de alimente grase, condimentate, si daca e posibil sa programati sedintele seara, ca sa fiti acasa cand debuteaza simptomele. De asemenea  puteti sa solicitati medicului tratament antiemetic.

Ati gasit informatia cautata? Daca nu, puneti intrebari mai jos.

Intreaba: