Ameteli – cauze, remedii

ameteli Ameteli   cauze, remediiRemedii ameteli. Cea mai afectata grupa de varsta este categoria batranilor, dar de ameteli poate suferi o persoana din orice categorie de varsta.

Ametelile sunt insotite de: acufene (tiuituri in urechi), vertij (senzatia ca se invarte mediul inconjurator), dezechilibre, cazaturi.

Cauze ameteli:

  • Afectiuni ale urechii interne: infectii, inflamatii ale labirintului, leziuni ce apar dupa otite. Pe langa ameteli aceste afectiuni dau si dezechilibre. O boala a urechii interne care se manifesta prin ameteli si vertij este sindromul Meniere.
  • Afectiuni ale coloanei cervicale, boli ale inimii (stenoza aortica sau insuficienta aortica), hipotensiunea ortostatica: sunt afectiuni care duc la scaderea tensiunii arteriale la nivelul creierului, prin urmare apar ameteli.
  • Alte cauze ale ametelilor poate fi anemia sau hipoglicemia.

Sfaturi si remedii pentru ameteli:

  • Nu va miscati si sprijiniti-va. Evitati miscarile bruste ale capului si adoptati o pozitie sezanda sau intinsa pentru a preveni traumatismele din cazul unei eventuale caderii. De asemenea este indicat sa va sprijiniti, sa va tineti de obiecte fixe, pentru a transmite creierului senzatii obiective ca nimic nu se misca. Prin acelasi principiu este util sa purtati papuci cu talpa joasa pentru un contact mai mare cu solul, dar si pentru a evita caderile de pe tocuri.
  • Ridicati activ picioarele cand stati intinsi pentru a ameliora intoarcerea venoasa a sangelui si a ameliora circulatia inclusiv cerebrala.
  • Daca apar ameteli la ridicarea din pat atunci ridicati-va incet nu brusc. Este posibil sa suferiti de hipotensiune ortostatica care apare ca o scadere brusca a tensiunii si a irigatiei cerebrale la ridicarea din pat.
  • Aveti grija in baie. Ganditi-va ca suprafetele umede si alunecoase din baie reprezinta un risc real de cazaturi in special daca ametiti. In plus se poate ca in urama unor bai/dusuri fierbinti datorita unei vasodilatatii, sa scada tensiunea arteriala si sa va simtiti ametiti
  • Mancati regulat si sanatos si beti 2 litri de apa pe zi. Nu sunt doar sfaturi banale, deshidratarea prin consum necorespunzator de apa produce ameteli la fel si glicemia scazuta care apar in urma nemancatului sau anemia cea mai frecventa feripriva datorata unor sangerari mici si permanente sau consumului insuficient a produselor cu mult fier (exemplu carne, ficat, verdeturi)
  • Limitati cantitatea de sare consumata in cazul in care ati fost diagnosticat cu patologie a urechii interne, in special daca aveti sindrom Meniere.
  • Daca ametelile apar cand sunteti in deplasare cu vehiculele si mai sunt si frecvent insotite de varsaturi, atunci cel mai probabil suferiti de rau de miscare. Pentru acesta responsabila este tot urechea interna, dar exista remedii si tratamente utile pentru prevenirea raului de miscare.
  • Evitati frica si stresul, principalii cauzatori ai atacurilor de panica care prin hiperventilatie cauzeaza ameteli.
  • Trebuie sa stiti ca multe medicamente au ca efecte adverse ametelile. Daca acestea apar la consumul urmatoarelor clase de medicamente adreasati-va medicului care vi le-a prescris: antidepresive, antihipertensive, somnifere, tranchilizate, aspirine, medicamente pentru prostata.

Trackbacks / Pings

Comentarii si Intrebari: