logo bendo.ro
Pune Intrebare | Despre | Contact


Stimulatorul Cardiac – perspectiva pacientului

Stimulatorul cardiac. Ce trebuie să faceti înaintea implantului de stimulator cardiac?

Adresați-vă medicului dumneavoastră si intrebati-l ce medicamente aveti voie sa luati înainte de implantul stimulatorului cardiac. Medicul dumneavoastră vă poate cere să nu mai luați anumite medicamente cu pana la cinci zile înainte de procedura. Dacă aveți diabet zaharat, intrebati medicul cum ar trebui să adaptati medicamentele pentru diabet zaharat. Nu mâncati si nu beti nimic dupa miezul noptii in seara inainte de procedura. Dacă trebuie să luați medicamente, luati-le doar cu o mică înghițitură de apă. Când ajungeti la spital, purtati haine confortabile, lasati toate bijuteriile și obiectele de valoare la domiciliu.

Cum sunt implantate stimulatoarele cardiace?

stimulatorul cardiac implant locatieStimulatoarele cardiace sunt implantate in două moduri:

Sonda la nivelul endocardului. Aceasta este tehnica cel mai frecvent utilizata, fiind realizată într-un laborator de electrofiziologie. Local, va fi injectat un anestezic local pentru a amorti zona. Se face o incizie în piept prin care sunt introduse cablurile și stimulatorul cardiac. Sonda stimulatorului se introduce prin incizie și apoi într-o venă, apoi este ghidata spre inima cu ajutorul aparatului de fluoroscopie. Vârful sondei se ataseaza la muschiul inimii, în timp ce celălalt capăt al sondei (cablului) este atașat la generatorul de impulsuri si plasat într-un buzunar creat sub piele în partea superioara a pieptului.
Sonda la nivelul epicardului. Această tehnică este mai frecvent utilizata la copii, fiind efectuată de către un chirurg. Se va efectua anestezie generala, iar dvs veti adormi. Chirurgul ataseaza vârful sondei la nivelul epicardului, în timp ce celălalt capăt al cablului este atașat la generatorul de impulsuri si plasat într-un buzunar creat sub piele, în abdomen. Deși timpul de recuperare prin abordarea epicardială este mai mare decât pentru cealalta abordare, tehnicile minim invazive au permis scurtarea spitalizarii si o recuperare mult mai rapida.

Medicul va stabili care metodă de implantare a stimulatorului cardiac este cea mai buna pentru dumneavoastra.

Ce se întâmplă în timpul implantului de stimulator cardiac?

stimulator inima electrofiziologieImplantul de stimulator endocardial durează aproximativ 1-2 ore. Iata o imagine de ansamblu a procedurii:

  • Va veti intinde pe masa din sala de electrofiziologie si asistenta va prinde o linie intravenoasă (IV) în braț sau in mână, pentru a putea primi medicamente și lichide în timpul procedurii. Vi se va da un medicament pentru a vă relaxa, dar nu veti fi adormit.
  • Asistenta vă va conecta la mai multe monitoare. Monitoarele permit medicului și asistentei sa verifice ritmul cardiac, tensiunea arterială, precum și alte măsurători în timpul implantului de stimulator.
  • În partea stângă sau dreaptă a pieptului veti fi ras si curatat cu un săpun special. Campuri sterile sunt folosite pentru a vă acoperi de la gât până la picioare. O curea va fi pusa pe talie și brate pentru a preveni ca mâinile dvs sa intre  în contact cu câmpul steril.
  • Medicul va amorti pielea prin injectarea unui medicament anestezic local. Prima data veți simți o senzație de arsură sau ciupit, apoi pielea va fi amortita. Odată ce se întâmplă acest lucru, se va face o incizie pentru a insera pacemaker și sondele. Puteți simți o senzatie de tragere cand medicul va face un buzunar în țesutul de sub piele pentru a plasa stimulatorul cardiac. Nu veti simti durere. Daca simtiti durere, anuntati.
  • stimulator cardiac sub pieleDupa ce buzunarul a fost facut, medicul va introduce sondele prin abord venos si le va ghida in pozitie sub control fluoroscopic.
  • După ce sondele sunt la locul lor, funcția lor este testata pentru a ne asigura ca pot crește frecventa inimii. Aceasta se numește “stimulare” și presupune furnizarea de cantități mici de energie prin sonde la nivelul muschiului inimii. Acest lucru face ca inima sa se contracte. Este foarte important să-i spuneți medicului dumneavoastră sau asistentei medicale orice simptome simtiti.
  • După ce sondele sunt testate medicul le va conecta la stimulator inima si va determina frecventa stimulatorului cardiac și va face o serie de alte setări. Setările finale ale stimulatorului cardiac se fac după implant cu ajutorul unui dispozitiv special numit “programator”.

Ce se întâmplă după implantul de stimulator cardiac?

Veți fi internat in spital peste noapte. Asistentele vor monitoriza ritmul cardiac și frecventa. În dimineața de după implant, veti face o radiografie toracica pentru a verifica daca sonda și stimulatorul cardiac se află în poziția corectă.

Va va fi arătat cum să aveti grijă de zona unde a fost efectuata incizia. Păstrați zona curată și uscată. După cinci zile, veti putea face duș. Uitati-va la incizie în fiecare zi pentru a vă asigura că este in curs vindecare. Sunați medicul dumneavoastră dacă observați:

    • sângerare sau scurgeri de la nivelul inciziei;
    • Deschidere crescută a inciziei;
    • Roșeață, caldura în jurul inciziei;
    • Creșterea temperaturii corpului (febră sau frisoane).

Setările stimulatorului vor fi verificate inainte de a pleca de la spital.

Veți primi o carte de identitate a stimulatorului pe care va scrie: tipul de stimulator cardiac și a sondelor, data implantului, numele medicului care a implantat stimulatorul. Aduceti aceasta carte a stimulatorului în cazul în care aveți nevoie de asistență medicală la un alt spital.

Veti putea sa va miscati dupa procedura?

  • Puteți misca brațul în mod normal, după implantul de stimulatorul cardiac.
  • Nu ridicati obiecte care cântăresc mai mult de 10kg.
  • Nu țineți brațele mai sus de nivelul umerilor timp de trei săptămâni.
  • Evitați activitățile care necesită împingere sau tragere obiecte grele, cum ar fi curățatul zăpezii sau tunderea peluzei.
  • Timp de sase saptamani dupa procedura evitati sa jucati golf, tenis sau sa înotati.
  • Încercați să mergeți cât mai mult posibil.
  • Intrebati medicul când vă puteți relua activitățile mai grele.
  • Medicul vă va spune când puteți reveni la locul de muncă, dar de obicei, în termen de o săptămână după externare.

Ar trebui să evit anumite dispozitive electrice dacă am un stimulator cardiac?

  • Păturile electrice și cuptoarele cu microunde pot fi folosite fara sa interfereze cu functia stimulatorului cardiac.
  • Telefonul mobil ar trebui să fie utilizat pe partea opusă a locului in care a fost implantat stimulatorul.
  • Telefoanele mobile nu ar trebui să fie plasate direct pe piept sau pe aceeași parte ca și stimulatorul cardiac.
  • Va trebui sa evitati câmpurile electrice sau magnetice puternice, cum ar fi: unele echipamente industriale; unde radio de intensitate ridicată (în apropierea generatoarelor de mari dimensiuni, centrale electrice, sau turnuri de transmisie radio).
  • Nu faceti nicio investigatie care necesita rezonanta magnetica (RMN).
  • Medicul sau asistenta va poate oferi mai multe informații despre ce tipuri de echipamente pot interfera cu stimulatorul cardiac.

Dacă aveți nelămuriri cu privire la locul dvs de muncă sau anumite activități, adresați-vă medicului dumneavoastră.

Cât timp va functiona stimulatorul cardiac?

Un stimulator cardiac, de obicei, functioneaza șapte până la zece ani, în funcție de cât de des este folosit. Când bateria scade, stimulatorul cardiac va trebui să fie schimbat.

Cât de des va trebui sa mergeti la control?

O verificare completa a stimulatorului cardiac trebuie să se facă la șase săptămâni după implant. Se vor face ajustari ce vor prelungi durata de viață a stimulatorul cardiac. Ulterior, stimulatorul cardiac ar trebui să fie verificat la fiecare trei lunipentru a evalua functia bateriei.

Mai multe informatii despre tipurile de stimulatoare si despre componentele acestora puteti citi aici: Stimulatoarele cardiace.


data-matched-content-ui-type="image_sidebyside"

30 Comentarii

  • Popescu Cornel said:

    Buna ziua,
    Am episoade de fibrilatie atriala destul de rare(1-2/an sau chiar 1-2 la cativa ani)
    Pentru ca am bradicardie(in medie noaptea 36-45bpm iar ziua media este 40-65bpm, mi s-a recomandat montarea unui pacemaker.
    Intrebarea mea este daca dupa implant pot sa mai practic pescuitul cu lanseta(efortul este ca si cum ai aruna cu viteza o piatra)Mentionez ca sunt stangaci, deci folosesc in acest scop bratul stang
    Multumesc!

    Reply
    • dr.bendo admin

      Cred ca ar trebui sa va antrenati bratul drept. E posibil ca la miscari bruste, in forta ale umarului stang sa fie afectat stimulatorul.

      Reply
  • Klara said:

    Buna ziua ,
    am cateva intrebari si din pacate putin timp pentru a lua o decizie .
    Daca sunteti amabil sa imi cititi mesajul , va multumesc in avans .
    Tatal meu , de jumatate de an , se confrunta cu problema picioarelor umflate . Motiv pentru care am mers la med cardiolog si in noiembrie 2017 , si in ianuarie 2018 . La vizita din noiembrie , dupa EKG , ecograf si discutat pe indelete cu pacientul , doctorul a prescris un tratament care nu ne-a ajutat foarte mult in prb acuzata : picioare umflate . Am facut investigatii , renale , interne, urologie ca sa excludem alta posibila afectiune . Toate indicau controlul cardiologic , motiv ptr care , acum in ian 2018 ne-am reintors la medical cardiolog . Dupa acelasi protocol , EKG , ecograf si discutii , medicul stabileste montarea unui HOLTER ptr 24 de ore . De ce ??? Ptr ca au aparut niste modificari pe EKG . Dupa cele 24 de ore , dupa citirea datelor inregistrate cu HOLTER=ul , medicul pune diagnosticul ca trebuie montat un stimulator cardiac . Nu mai comentez atitudinea medicului , foarte saritor , in a gasi variante cat mai ieftine ptr interventie …numai sa facem cat mai rapid ( zilele urmatoare pasul ) .
    Nu am studii de specialitate , dar ce am inteles de la medic , este ca pulsul care ziua de regula este in jurul la 70 scade ba la 50 , iar noaptea chiar sub 40 ..ajungand si la 27 , 30 .
    Ce ma ingrijoreaza este faptul ca tatal meu este o fire activa , zilnic face deplasari in oras , sau chiar in afara orasului , vara se ocupa de gradinarit , cateva animale , cumparaturi , etc. El atat a acuzat dureri de picioare din cauza ca sunt foarte umflate ….si acum dintr-o data avem alt diagnostic …dupa care urmeaza si o interventie ….Nu stim ce sa facem. El nu are ameteli , sau stari de rau . Nu oboseste …si totusi am primit acest diagnostic .
    Credeti ca e posibil sa fie gresit testul holter ? Sau gresit interpretat ?
    De ce doctorul mi-a spus ca imi lasa mie la latitudine ( daca vreau ) ce aparat sa cumpar ( ca poate vreau o nava spatiala – exact asa s-a exprimat ) sau il las pe el sa decida . Pai nu el decide ce tip de aparat ?
    Mai sunt si alte investigatii ( dupa holter) care ar trebui facute inainte de a decide ca trebuie aceasta interventie de montat stimulator ?

    Reply
    • dr.bendo admin

      Care a fost diagnosticul pus in urma inregistrarii Holter? Bradicardie sinusale? Bloc atrioventricular? Boala de nod sinusal?

      Daca pe Holter ecg este clara indicatia pentru implant, nu sunt necesare alte investigatii.

      Cel mai probabil va avea nevoie de un stimulator cardiac bicameral, care va functiona doar cand va detecta ca pulsul scade sub 50-60b/min.

      Reply
  • Cozma said:

    Am o intrebare.
    Am 48 de ani, mi-a fost implantat un stimulator cardiac de la varsta de 27 de ani.
    Sunt sofer pe tir, imi fac munca destul de bine.
    Problema este ca am fost sa imi fac vizita medicală, pentru angajare anuală, am întrebat asistenta înainte sa intru la EKG ca am stimulator ,si mi-a spus ca ma respinge doctorul pentru ca am stimulator, iam spus ca am scrisoare medicală si mi-a spus ca nu conteaza voi fii tot respins ca asa sunt regurile am plecat de acolo fara sa intru la ekg.
    Apoi am vorbit cu medicul meu care ma operat de fapt specialistul, care mi-a dat scrisoare medicală ca sunt apt pentru a conduce orice vehicol.
    Am fost la vizita medicală dar tot nu am spus ca am stimulator,cand mi-a facut ekg a văzut medicul de la interne ceva pe electrocardiograma, ma intrebat daca am fost internat la cardiologie sau daca am probleme cu inima ,am raspuns ca nu , deci nu si-a dat seama dar mi- a dat aviz pozitiv fara sa stie ca am stimulator.
    Acum sunt sofer de tir in Spania si lucrez pentru o companie din RO. si imi fac treaba ca la carte si ma simt bine. Imi fac controalele o data la 6 luni la medicul specialist cardiolog care imi reglează stimulatorul.
    Încă imi este frica sa spun la vizita medicală ca am stimulator, in ciuda faptului ca medicul specialist mi-a dat
    scrisoare medicală ca sunt apt.
    Ce îmi puteti spune, este posibil ca un medic de la interne de la siguranța circulației sa imi de-a inapt si sa treaca peste cuvantul medicului specialist ca asa sunt regulile noi, aceste vizite medicale se fac o data pe an si primesti aviz. Oare sa stie cei de la siguranta circulatiei mai mult decat stie medicul specialist cardiolog care sunt regulile? In vestul europei am vazut soferi de tir de 70 ani, si schiopi, vai de ei , de ei nu se iau doctori cand trec prin examen la siguranța circulației in tara lor. Oare la noi se face un abuz, sau asa sunt noile reguli.
    Multumesc

    Reply
    • dr.bendo admin

      Daca medicul cardiolog specialist va da aviz ca sunteti apt, nu ar trebui sa fie nicio problema. Dar dvs unde mergeti la vizita anuala? In Romania?

      Reply
      • cozma said:

        Da, le fac anual in Buzau.
        Dar cum am spus, imi este frica sa spun ca am stimulator cardiac la vizitele medicale, incerc sa trec cu minciuna decat sa se faca un abuz.
        Am explicat Dl. Doctor specialistul cardiolag ce probleme intampin cand merg la vizitele medicale.
        Dumnelui se inerveaza si spune mereu sa il sune domnii doctori daca nu inteleg ceva.
        Intr-un cuvant se intelege de ce se trece peste recomandarea dumnealui ca medic specialist cardiolog.
        Am cautat pe cateva situri de specialitate din Franta, am gasit raspuns ca un sofer profesionist cu stimulator cardiac poate conduce un vechicol de tonaj cu recomandarea medicului specialist si cu verificarea periodica a stimulatorului cardiac.

        Reply
  • Ema said:

    Buna ziua,am 30 de ani,si in luna Aprilie mi sa facut O ablație,datorită complicațiilor mi sa implantat dupa o luna jumate un stimulator cardiac.acuma a trecut o luna jumate,si iau metoprolol ,doctoru mi-a zis sa iau doar la nevoie,dar daca nu iau am palpitații încontinuu,iau doar odata pe zi.de vreo 2 sapt am o tuse seaca cand ma pun in pat seara mai mult,ma gâdila foarte tare gatul pana in plămân parca.imi fac griji sa nu fac insuficienta cardiaca.se poate?multumesc

    Reply
    • bendo admin

      Pentru ce s-a efectuat ablatia? Poate ca ar fi mai bine sa mergeti la control la medicul care a facut ablatia. Eventual ar fi utila o inregistrare Holter ECG pe 24 de ore. Nu cred ca aveti motive sa va speriati.

      Reply
      • Ema said:

        Mi sa facut ablație ptr tpsv,si dupa aproape 2 luni luni mam întors cu bloc total.si mi sa implantat stimulatorul.tusea nu o mai am.acuma destul de des mi se întâmpla sa ma apase pieptul,si sa imi tremure umpic inima,si in momentul ala si corpul ma lasa,asa parca ma lasa corpul,toata treaba asta durează secunde,dar intens.si ma sperie tare.cam senzația asta am avut-o cand mam dus la spital dupa ablație,de mi-au zis ca am bloc total,doar ca eram mai amețită.ce poate sa fie?multumesc

        Reply
        • bendo admin

          Ar fi util sa va luati pulsul in momentele cand simtiti slabiciune. Numarati cate batai sunt in timpul a 15 secunde si inmultiti cu 4. Stimulatorul nu ar trebui sa lase pulsul sa scada sub 60b/min.

          Ce fel de stimulator aveti? Acuzele au legatura cu efortul fizic?

          Reply
          • Ema said:

            Da,la efort simt,sau cand sunt obosita.mie tot frica sa nu se întâmple ceva,ca prea intens simt in tot corpul.sau asa trebuie ?asa simt toti care au stimulator?fara metoprolol incontinuu aproape as avea palpitații.cu med e ok,nu prea am.doar la oboseala.Stimulatorul este tip st jude endurity COde mod dddr tip ddd .multumesc.aspet cu nerăbdare răspuns ca sunt tare ingrijorata.multumesc

          • bendo admin

            Nu asa trebuie. Nu se va intampla nimic, aveti stimulatorul care va protejeaza. Luati pulsul cand aveti palpitatii si cand va simtiti bine. Stimulatorul este bicameral si ar trebui sa se adapteze la efort.

          • Ema said:

            Pulsul e bun si cand ma simt rau si cand mie bine.peste 60 am.Multumesc mult ptr răspunsuri,mam linistit umpic?Iau pastilele mai departe,si am grija cu efortul

        • nelis said:

          Buna! Cum pot sa stau de vb cu tine? Un mail cv?

          Reply
  • Corina said:

    Buna seara. imi Spune-ți va rog o persoana cu stimulator cardiac cu ce carnet poate circula in afara tarii fiindcă cel pe care îl are fiica mea este doar in limba romană ?
    Nu ar trebui sa fie si im engleză?
    Unde sa ma pot interesa știe cineva? Multumesc frumos .

    Reply
  • Mona said:

    Bună ziua.In urma implantului de stimulator bicameral suferit in luna martie a acestui an am înțepături puternice in zona inimii.Mentionez că același durere am simtit_o și în momentul intervenției .Atunci i_am comunicat medicului și în urmă unui ecograf atunci pe loc a zis că totul e normal.Totusi in zona respectiva am durere și înțepături.Imi puteți spune că să fac?

    Reply
    • bendo admin

      Intepaturile si durerea apar in zona inciziei, sub clavicula, sau in ce zona? Incizia arata bine? Prezinta roseata sau sensibilitate la atingerea locului? O perioada dupa implant trebuie sa folositi mai putin membrul superior de partea cu implantul…in sensul sa nu il ridicati ft sus, sa nu ridicati greutati..etc, doar activitstile onisnuite.

      Reply
      • Mona said:

        Înțepăturile apar sub san.Incizia arata bine dar mai am durere și arsuri in zona unde e implantul.Mentionez că am mai avut o intervenție acum 3 ani când mi sa implantat un stimulator unicameral dar atunci nu am avut aceste simptome.

        Reply
        • bendo admin

          Nu cred ca intepaturile sunt cauzate de stimulator. Incercati sa aplicati local o crema cu antiinflamator (Diclofenac). In caz ca aceste simptome persista, cel mai bine este sa mergeti la medicul care va urmareste.

          Reply
          • Mona said:

            Vă mulțumesc pentru timpul acordat.Am sa merg la control și sper sa de rezolve cumva.

  • Todorescu said:

    Buna seara,
    In urma implantarii in ianuarie 2017 a unui stimulator cardiac, la iesirea din spital mi s-a prescris tratament cu noliprel, aspirina si sortis doar ca nu mi s-a spus si cat timp trebuie sa urmez acest tratament.Deoarece in aprilie, am prezentat stari de greata am intrerupt acest tratament astfel incat azi nu mai iau nici un tratament medicamentos, atat tensiunea cat si pulsul fiind stabile si in limite normale.Daca ma simt bine e necesar sa urmez si un tratament medicamentos? Unde sa ma adresez?Va multumesc.

    Reply
    • bendo admin

      Noliprelul v-a fost prescris ptr controlul tensiunii arteriale, aspenterul pentru protectie cardiovasculara si sortisul ptr tratamentul dislipidemiei. Sfatul e sa urmati tratamentul in continuare. Ce doza de Sortis ati luat?

      Reply
      • Todorescu said:

        Buna ziua,
        In primul rand va multumesc frumos pentru promptitudine. Sortis de 10 mg., 1 cp./zi( analize sangvine,trigliceride, colesterol ok).Sa inteleg ca functionarea aparatului e sustinuta si de tratamentul medicamentos care trebuie urmat cu toate efectele secundare?

        Reply
        • bendo admin

          Nu, medicatia pe care o aveti dvs nu influenteaza in niciun mod functionarea stimulatorului. Tratamentul v-a fost prescris pentru controlul tensiunii si al dislipidemiei. E important sa mergeti la controalele periodice.

          Reply

Dă-i un răspuns lui Cozma Anulează răspunsul

*

*


Incarca imagini cu analize, ECG, Ecografie

Se pot folosi tag-uri html:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>