Formarea de calculi în aparatul urinar este un proces complex, incomplet cunoscut, cu multiplii factori favorizanţi şi protectori, explicat, de-a lungul timpului, de multiple teorii, mai mult sau mai puţin integratoare.
Din punct de vedere biochimic, urina este o soluţie complexă, suprasaturată de săruri organice, anorganice şi mixte. Acestea se găsesc într-o stare de echilibru foarte instabil, dependent de concentraţia generală şi a fiecărui component, de proporţia lor relativă şi de prezenţa unor substanţe care împiedică precipitarea.
In ceea ce priveşte locul formării calculilor, exista mai multe teorii:
– acumularea de material litogen pe membrana bazala a tubilor colectori sau a papilei renale;
– depunerea de material litogen in limfaticele din jurul tubilor colectori urmata de colmatarea limfaticelor , ruperea acestora si pătrunderea fragmentelor litiazice in căile urinare, unde, prin apoziţii succesive, dimensiunile calculilor vor creste.
Cauzele favorizante ale litogenezei cele mai frecvente sunt:
– anomalii metabolice: hiperparatiroidismul, hipercalciuria secundară sau idiopatică, hiperoxaluria, hiperuricozuria, cistinuria, acidoza tubulara renala, etc.
– anomalii anatomice congenitale sau dobândite ale aparatului urinar, care favorizează staza urinară ( diverticulii caliceali, stenoza de joncţiune pieloureterală, rinichiul in potcoava, stenozele ureterale, refluxul vezicoureteral, ureterocelul, uropatiile obstructive subvezicale .)
– anomalii anatomice microscopice, cum sunt corpusculii Carr (micro-concreţiuni intraparenchimatoase) sau plăcile Randall (plaje de calcificare subepitelială la nivelul papilelor renale).
– infecţia urinară, în special cea cu germeni ureazici care scindează ureea în amoniac, scad pH-ul urinei şi generează calculii de fosfat amoniaco-magnezian (strivit)
– tratamente medicamentoase cu: acetazolamida, sulfonamide, vitamina C in megadoze (peste 4g/zi), suplimentele de calciu si vitamina D administrate nejustificat.