logo bendo.ro
Pune Intrebare | Despre | Contact


Encefalite acute – simptome, analize, tratament

Encefalitele acute sunt infecții severe ale sistemului nervos produse de agenți patogeni multipli, predominant virali și se caracterizează prin inflamația acută nesupurativă( fără formare de puroi) a encefalului (creierului).

Pot fi produse fie printr-o invazie directă urmată de distrugerea țesutului cerebral de către un agent infecțios, fie de o reacție antigen-anticorp în cursul unei infecții generale, fie de un efect toxic survenit în cursul unei boli infecțioase generale.

Din punct de vedere anatomopatologic, encefalitele se caracterizează prin leziuni diseminate în substanța cenușie și substanța albă a encefalului.

După predominența leziunilor, encefalitele se clasifică astfel:

–          polioencefalite- leziunile predomină în substanța cenușie;

–          leucoencefalitele- leziunile predomină în substanța albă;

–          panencefalitele- leziunile sunt diseminate atât în substanța cenușie cât și în substanța albă.

Simptome encefalite

Tabloul clinic al encefalitelor acute este polimorf.

Incubația este variabilă, de la 7 zile la 2-3 săptămâni, în funcție de etiologie.

Debutul este brusc, cu febră înaltă, convulsii generalizate sau focale, cefalee (durere de cap), frisoane, vărsături, plâns modificat(țipăt ascuțit ). Treptat, pe primul plan se instalează simptomele edemului cerebral: cefalee intensă, greață, vărsături, iritabilitate.

În perioada de stare, pe lângă accentuarea semnelor de infecție generală, se conturează tot mai net semnele de atingere encefalică:

–          leziuni corticale – se caracterizează prin alterări ale psihicului, agitație alternând cu somnolență, delir, convulsii localizate urmate de comă; se pot instala diverse tipuri de paralizii, și o serie de mișcări involuntare;

–          leziuni ale trunchiului cerebral- se traduc prin paralizii ale nervilor cranieni (faciali, vestibulare, oculari, tulburări de fonație și deglutiție, tulburări respiratorii);

–          semne de iritație meningeală( meningele este ansamblul celor trei formațiuni membranoase care înconjoară creierul și măduva spinării care sunt de la exterior spre interior: dura mater, arahnoida și pia mater)-   sunt reprezentate de redoarea de ceafă, poziția “ în cocoș de pușcă”, contractura musculaturii lombare și a mebrelor inferioare.

Analize si investigatii in encefalita

Investigațiile necesare pentru susținerea diagnosticului de encefalită acută includ:

–          puncția lombară  urmată de analiza biochimică a LCR (lichid cefalorahidian) prelevat;

–          examenul fundului de ochi poate evidenția staza papilară, atrofie optică;

–          EEG (electroencefalograma) – prezintă modificări caracteristice;

–          investigații serologice.

Evoluția bolii este în general gravă, în funcție de agentul cauzal. Encefalitele acute evoluează variabil. Uneori debutează cu simptome clinice minore și degenerează rapid spre comă și exitus( moarte), alteori tabloul clinic este dominat de hipertermie( febră) și convulsii care se vindecă fără sechele sau cu sechele minore.

Procentul cel mai mare de mortalitate îl realizează encefalitele acute primitive virale. După vindecare, encefalitele pot lăsa o serie de sechele psihice și motorii severe.

Tratament encefalita acuta

Tratamentul vizează combaterea hipertensiunii intracraniene și edemului cerebral ( cu ajutorul soluțiilor hipertone de glucoză și/ sau Manitol), combaterea convulsiilor( Diazepam urmat de Fenobarbital), echilibrare hidroelectrolitică și acidobazică( perfuzie continuă a soluțiilor glucoelectrolitice), dezobstrucția căilor respiratorii superioare și profilaxia infecțiilor.

Prognosticul bolii este rezervat. Prognosticul nefavorabil eate potențat de vârsta mică a copilului.


data-matched-content-ui-type="image_sidebyside"

3 Comentarii

  • Isabela said:

    Buna ziua! Am suferit de encefalita la varsta de 3 ani, facand si tratament vreo 4 ani si fiind si internata in spital o perioada. Mentionez ca acum am 30 de ani si de atunci nu am mai avut probleme. Mi s-a recomandat ca toata viata sa ma feresc de eforturi mari sau de a sta in soare puternic, si ca trebuie sa ma feresc de anestezie. Precizez ca in acest moment sunt insarcinata, iar intrebarea mea este daca encefalita care am avut eu poate provoca malformatii copilasului si daca nasterea naturala sau chiar cezariana mi-ar putea cauza ceva sechele???

    Reply
  • Florin said:

    Buna ziua! Am avut encefalita acuta acum 7 ani de zile! De atunci , am tot avut stari de oboseala , depresii,dureri de cap,etc .
    In ultimele luni de zile starile s-au amplificat plus anxietate,atacuri de panica ,credeti ca ar fi bine sa -mi fac din nou un RMN ? Ce e de facut in cazul asta va rog ? Multumesc

    Reply

Intreaba

*

*


Incarca imagini cu analize, ECG, Ecografie

Se pot folosi tag-uri html:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>