Icterul fiziologic, comun sau idiopatic al nou-născutului, are o incidenţă de 60-80% (medie 70%). El are trei faze evolutive:

• faza de eritrodermie preicterică cu o durată de 24 ore;
• faza icterică se manifestă în zilele 2-3, apare pe faţă, torace, conjunctive, mucoase, are o nuanţă galben-portocalie;
• faza de declin apare după 5-7 zile, icterul dispărând după 7-14 zile.

În formele mai intense, nou-născutul este somnolent, suge dificil, scade în greutate. Scaunele sunt normal colorate, iar urina nu conţine pigmenţi biliari. Nu există hepatosplenomegalie. Valorile bilirubinei ating 10-15 mg%, din care bilirubina indirectă reprezintă 90-95% din total. Coloraţia icterică la nou-născut apare la valori de 4-8 mg%.

Patogenia(cauzele) acestui icter este complexă, fiind incriminată:

• un deficit tranzitor al glicuronoconjugării hepatice determinată de activitatea scăzută a glicuroniltransferazei şi deficit tranzitor de acid uridindifosfoglicuronic;
• încetarea epurării bilirubinei de către organismul matern;
• excesul pigmentului prehepatic secundar hiperhemolizei neonatale;
• insuficienţa legării de albuminele plasmatice a bilirubinei datorită hipoproteinemiei;
• diminuarea captării bilirubinei în hepatocit prin deficit de proteine   y şi z.

Hipoxia, acidoza şi hipoglicemia au rol agravant. În mod curent, icterul nou-născutului nu necesită tratament. În formele intense şi prelungite se impune inducerea sintezei glicuroniltransferazei în microsomii hepatici cu fenobarbital sau favorizarea eliminării bilirubinei prin fototerapie.