Reflexe primare nou-nascut. În cursul dezvoltării morfofuncţionale a sistemului nervos central, apar o serie de reacţii caracteristice unei anumite etape; aceste reflexe tranzitorii specifice nu se întâlnesc decât la o anumită vîrstă, iar lipsa apariţiei lor ca şi persistenţa lor un timp mai îndelungat decât normal, denotă o stare patologică. În condiţiile unor leziuni ale sistemului nervos central, unele reflexe tranzitorii specifice pot reapare chiar la copii mai mari sau chiar la adult.

Reflexul de fixare pentru supt

Se examinează prin atingerea obrazului copilului cu un obiect moale, răspunsul constând în deschiderea gurii şi întoarcerea bărbiei spre stimul. În prima lună de viaţă, răspunsul constă într-o întoarcere repetată a capului, cu oscilaţii laterale care descresc ca amplitudine şi care se termină prin atingerea cu buzele a stimulului. După o lună, capul se întoarce direct, dintr-o singură mişcare către sursa de stimulare. Reflexul de fixare pentru supt dispare la sfârşitul primului an de viaţă.

Reflexul de supt

Este de asemenea prezent de la naştere. Se evidenţiază prin atingerea cu blîndeţe a buzelor sau obrazului, răspunsul constând în deschiderea gurii şi mişcări ritmice de supt. Dispare de obicei în jurul vârstei de 1 an. Uneori, până la vârsta de 5-10 ani, în somn, se mai poate evidenţia în mod normal reflexul de supt.

Reflexul de deglutiţie

Urmează de obicei reflexului de supt. Prin supt se acumulează salivă în zona reflexogenă a faringelui. Prezenţa acesteia la acest nivel declanşează producerea reflexului de deglutiţie, care se evidenţiază prin ascensionarea osului hioid.

Tulburările reflexelor de supt şi/sau deglutiţie sunt manifestări frecvente ale suferinţelor cerebrale severe, consecinţe ale hipoxiei sau traumatismului obstetrical. Persistenţa reflexului de supt după vârsta de 1 an indică de obicei o disfuncţie corticală.

Proba de atitudine statică (reflexul de sprijin)

Ţinând un sugar de sub axilă, cu faţa dorsală a piciorului în contact cu marginea mesei, el răspunde în mod caracteristic prin ridicarea piciorului şi punerea lui pe tabla mesei. Reflexul este prezent până la sfârşitul primului an de viaţă.

Reflexul de păşire (reflexul mersului automat)

Este similar cu reflexul de sprijin şi constă într-o serie de mişcări de păşire dacă sugarul este ţinut de sub axile şi picioarele vin în contact cu o suprafaţă netedă. Apare de la naştere, dar dispare în general după a 6-7-a lună.

Reflexul de suspendare

Se pune în evidenţă prin suspendarea copilului într-o poziţie verticală cu capul în sus. Până la vârsta de 4 luni, copilul flectează membrele inferioare; după 4 luni, extinde membrele inferioare. Încrucişarea membrelor inferioare sugerează boala Little.

Reacţia de cădere sau a ascensorului.

Un copil ţinut în aer, vertical,susţinut de trunchi, dacă îl facem să descindă brusc în jos, se constată că braţele lui se întind, iar degetele se desfac în evantai.

Reflexul Moro – Freudemberg.

Un stimul brusc (percuţia abdomenului, un zgomot puternic, suflarea bruscă pe faţa copilului, tragerea scutecelor) determină o mişcare de abducţie şi de extensie a celor patru membre, urmată adesea de o mişcare inversă mai lentă.

Reflexul Moro – Freudemberg, prezent de la naştere, dispare de obicei în jurul vârstei de 4 luni, însă poate persista până la 6 luni. Persistenţa acestui reflex peste vârsta de 6 luni poate fi dovada unei suferinţe cerebrale cronice. Mişcările asimetrice ale membrelor superioare într-un reflex Moro poate sugera o paralizie de plex brahial sau o fractură de claviculă.

Reflexul Landau.

Copilul este ţinut în poziţie orizontală, cu faţa privind în jos; dacă se extinde capul, trunchiul şi membrele inferioare se extind, descriind un cerc cu convexitatea inferioară; dacă se flectează capul se flectează şi trunchiul şi membrele inferioare, realizînd un arc de cerc cu convexitatea superioară.

Reflexul Landau este util în detectarea hipo- sau hipertoniilor. În caz de răspuns absent sau exagerat, pot fi suspectate afecţiuni cerebrale, ale coloanei vertebrale sau miopatice. Acest reflex nu se observă la naştere, însă apare după vârsta de 3 luni; este cel mai bine evident între 6-10 luni şi dispare după cel de-al 2-lea an de viaţă.

Reflexele tonice cervicale şi labirintice.

Schimbările de poziţie a capului faţă de trunchi produc deplasări sau variaţii de tonus ale membrelor sugarului. Rotarea bruscă a capului într-o parte face ca membrele care privesc faţa să ia o poziţie în extensie, iar cele care privesc occiputul în flexie. Sunt prezente de la naştere, mai nete la membrele superioare decât la cele inferioare, uneori nu sunt decât schiţate şi dispar în cel de-al doilea sau al treilea semestru al vieţii.

Răspunsuri asimetrice, cu reacţie mai puternică fie pe dreapta, fie pe stânga, pot fi consecinţa unor afecţiuni neurologice de origine cerebrală. Persistenţa reflexelor poate sugera o afecţiune cerebrală, în timp ce absenţa lor poate indica o boală a măduvei spinării.

Reflexul tonic al lui Peiper.

Dacă se proiectează o lumină puternică în faţa ochilor unui nou-născut, se constată aruncarea capului înapoi în opistotonus.

Reflexul punctelor cardinale.

Dacă se plimbă un deget pe o comisură labială, atingînd-o uşor, buza inferioară coboară şi limba se orientează în direcţia degetului; se schiţează de asemenea mişcări de sugere şi chiar o rotaţie a capului. Dacă mişcarea degetului se opreşte, degetul este fixat de buze şi supt. Dacă degetul este retras progresiv, se constată o flexie a capului; dacă se produce o gâdilare simultană şi de aceeaşi parte a urechii sau a unei narine, capul se va îndrepta de partea opusă.

Reflexul de apucare forţată (grasp reflex).

De la naştere până la 3-4 luni, copilul închide cu putere pumnul pe un obiect care este pus în contact cu tegumentele palmei. Orice încercare de a retrage obiectul, întăreşte agăţarea. Reflexul de apucare forţată începe să dispară din luna a 3-a – a 4-a, fiind înlocuit de mişcarea de apucare forţată, declanşată de stimuli exteroceptivi sau de vederea obiectului. Dacă obiectul este luat din mâna copilului, poate fi observată reacţia de magnet, care constă în urmărirea obiectului de către braţul acestuia.

Absenţa reflexului de apucare forţată la naştere poate fi consecinţa unei leziuni de neuron motor periferic (paralizie brahială, dacă absenţa este unilaterală) sau de neuron motor central, severă. Prezenţa lui peste vârsta de 4 luni reflectă eliberarea unor mecanisme tonigene cerebrale, cum poate fi observat în hidrocefalie, leziuni ale nucleilor striaţi.