Terapia fizica si a vorbirii poate ajuta pacientii cu boala Parkinson moderat-severa. In cazurile avansate, calitatea vietii poate fi imbunatatita de unele ajutoare cum ar fi balustrade suplimentare în casa, tacâmuri de masa cu mânere mai mari, suprafata mesei nealunecoasa, amplificatoare de voce si scaune care pot ridica usor ocupantul.

Medicatia in boala Parkinson

Antagonistii muscarinici neselectivi (droguri anticolinergice) sunt uneori folositori, mai ales în ameliorarea tremorului. Sunt disponibile numeroase preparate, inclusiv trihexifenidil, benztropina, prociclidina si orfenadrina.

Efectele adverse mai frecvente includ uscaciunea gurii, constipatia, retentia urinara, vederea încetosata. Glaucomul cu unghi închis poate fi agravat. La vârstnici, starea confuzionala si halucinatiile sunt deosebit de suparatoare. Tratamentul se începe cu preparatul ales, în doza initiala mica, crescuta gradat, în functie de raspuns si toleranta. Daca medicamentul nu este eficace, trebuie înlocuit cu alt preparat anticolinergic.

Amantadina, singura sau în asociere cu un agent anticolinergic, este uneori folositoare în parkinsonismul usor; ea potenteaza eliberarea dopaminei endogene. Poate ameliora toate manifestarile clinice ale bolii; are efecte adverse relativ rare (neliniste, confuzie, rash cutanat, edeme, tulburari de ritm cardiac); Doza standard este de 100 mg, de doua ori pe zi. Totusi, beneficiul, daca apare, este tranzitoriu la multi pacienti.

Levodopa, precursorul metabolic al dopaminei aduce un beneficiu simptomatic la cei mai multi dintre pacientii cu parkinsonism. Este folositoare mai ales pentru ameliorarea bradikineziei. Datorita prezentei dopadecarboxilazei din mucoasa intestinala (enzima care transforma levodopa în dopamina), cea mai mare parte a dozei ingerate de levodopa se pierde înainte de intrarea în circulatia sistemica.

Administrarea levodopei în asociere cu un inhibitor al dopa-decarboxilazei extracerebrale reduce metabolizarea extracerebrala a levodopa, reducand si incidenta efectelor adverse periferice. Astfel, levodopa este administrata de rutina în combinatie cu un inhibitor al dopa-decarboxilazei periferice (carbidopa în Statele Unite; benserazida în Europa).

Medicamentele agonisti de dopamina, cum ar fi derivatii ergotici, bromocriptina si pergolida, pot determina beneficiu simptomatic prin stimularea directa a receptorilor pentru dopamina, cu toate ca beneficiul nu este evident decât daca se administreaza si levodopa. Absorbtia si distributia cerebrala sunt mai putin fluctuante decât ale levodopei. Nu necesita conversie enzimatica catre un metabolit activ.

Bromocriptina, care stimuleaza receptorii D2 dopaminergici, se introduce în doze de 1,25 mg/zi, timp de o saptamâna si 2,5 mg/zi saptamâna urmatoare. Apoi, doza zilnica este crescuta cu 2,5 mg la fiecare doua saptamâni, în functie de raspuns si toleranta.

Efectele adverse ale agonistilor sunt similare cu ale levodopei, dar efectele psihiatrice, ca iluziile sau halucinatiile, sunt mai frecvente; diskineziile sunt mai rare decât la levodopa.

Agonistii de dopamina sunt contraindicati la pacientii cu tulburari psihotice si trebuie evitati la pacientii cu infarct miocardic recent, boala vasculara periferica severa si ulcer peptic activ.

Noi terapii simptomatice au fost recent evaluate sau sunt în curs de evaluare; includ inhibitorii selectivi de catecol-Ometil transferazå (COMT), care pot creste beneficiul terapiei cu levodopa prin reducerea conversiei levodopa la 3-O-metildopa (care concureazå cu levodopa pentru un mecanism de transport activ) si prin cresterea disponibilitatii levodopei în creier. Studii experimentale au aratat ca antagonistii de glutamat pot fi benefici pacientilor cu boala Parkinson. Gangliozidul GM1 si variati factori neurotrofici influenteaza celulele dopaminergice nigrostriate. Se lucreazå pentru dezvoltarea unor sisteme care sa le permita administrarea în tratamentul bolii Parkinson.