In prezent, pentru simptome scleroza multipla nu exista un tratament etiologic (care sa trateze cauza afectiunii). In schimb, cunoasterea evenimentelor patogenice ale afectiunii a permis dezvoltarea unor posibilitati terapeutice care, in anumite conditii cresc sansele unui numar semnificativ de pacienti de a li se modifica evolutia naturala a bolii.

Astfel, se urmareste intervalul dintre recaderi, se scurteaza durata si se diminua severitatea puseului, se reduce acumularea de leziuni cerebrale. Totodata, se intarzie virajul spre forma secundar progresiva si uneori se poate frana ritmul invalidarii neurologice.

In prezent, posibilitatile terapeutice de care dispunem, se pot grupa in urmatoarele 3 categorii:

1. Tratament care modifica evolutia bolii: imunomodulator si imunosupresor;
2. Tratamentul puseului;
3. Tratamentul simptomatic si recuperator.

Tratamente care modifica evolutia bolii.

1. Imunomodulatoare: interferonul beta 1a, beta 1b, glatiramerul acetat;

2. Imunosupresoare: mitoxantroma (Novantrone). Evaluarea diagnostica si stabilirea indicatiilor terapeutice trebuie facute in centre medicale neurologice specializate in scleroza multipla. Mitoxantroma scade frecventa puseelor si/sau invaliditatea clinica si amelioreaza aspectul RMN al leziunilor in formele active de scleroza multipla recurenta, secundar progresiva, progresiv-recurenta, dar cu riscul unor reactii adverse importante hematologice si al unei cardiotoxicitati severe.

Tratamentul puseului.

1. Corticoterapia. Glucocorticoizii reprezinta indicatia majora de tratament a recaderilor in orice forma clinico-evolutiva de scleroza multipla, in doze mari administrate intravenos. Ei amelioreaza viteza de recuperare functionala a pacientilor, scad durata si severitatea puseului, precum si numarul de leziuni captante de Gadoliniu la examenul RMN cerebral. Utilizarea lor nu diminua invaliditatea acumulata prin pusee repetate. Preparate folosite: metilprednisolon (Solu-Medrol), prednisolon oral, superprednol (dexametazona), prednison. Eficacitatea lor se manifesta doar pe termen scurt si nu este influentata semnificativ de tipul preparatului, doza sau calea de administrare.

2. Plasmafereza. Realizeaza o filtrare neselectiva a unor compomente plasmatice potential patogenice (care ajuta la mecanismul bolii). Aceste componente sunt reprezentate de catre anticorpi, complexe imune si complement. Plasmafereza pare a fi o alternativa la pacientii cu pusee severe, care nu raspund la corticoterapie.

Tratamentul simptomatic si recuperator.

Scop: ameliorarea calitatii vietii pacientilor cu scleroza multipla, cu mentinerea integrarii lor sociale cat mai mult timp posibil. Tratamentul este adaptat in functie de stadiul clinic al bolii si de gradul de invaliditate caracteristice fiecarui pacient, adresandu-se diferentiat fiecarui aspect clinic al bolii.

1. 1. • Fizioterapia.

Mentinerea stabilitatii posturale, conservarea si ameliorarea mobilitatii prin exercitii regulate, prevenirea contracturilor, mentinerea unor pozitii corecte, utilizarea corecta a ortezelor, bastoanelor si gimnastica recuperatorie.

1. • Terapia ocupationala. Este realizata de o echipa multidisciplinara, ce se adreseaza tuturor activitatilor cotidiene a pacientului, avand ca scop mentinerea bolnavului angrenat in activitati sociale, precum si mentinerea independentei acestuia in autoingrijire (cat mai mult posibil).

• • • Tulburarile sfincteriene.

Necesita urofluximetrie si determinarea cantitatii de urina reziduala.

In vezica mica si spastica

• se administreaza oxibutina, tolperidina.

In vezica mare, flasca

• se utilizeaza drenaj mecanic, fie prin autosondare intermitenta, fie prin sonda vezicala fixa.

In vezica neurogena

rezultata prin disinergie dintre sfinctere si detrusor – este dificil de tratat, prim combinatie intre autosondare intermitenta si anticolinergice sau injectare de toxina botulinica.
• Tulburarile de tranzit intestinal. (constipatie, incontinenta fecala, diaree). Se trateaza prin modificarea tipului de alimentatie (cresterea concentratiei de fibre vegetale in cazul constipatiei sau, dimpotriva, eliminarea bauturilor si a alimentelor care produc diaree). Folosirea medicamentelor si a manevrelor medicale adecvate – supozitoare, clisme in caz de constipatie, antidiareice in caz de diaree.
• Oboseala cronica. Pentru o atitudine corecta, este necesara stabilirea timpului de oboseala. Se administreaza un tratament adecvat: amantadina, fluoxetina.
• Spasticitatea. Masuri generale, care constau in identificarea factorilor ce o agraveaza (recadere, infectii urinare, tulburari de tranzit intestinal, interferon beta), fizioterapie, medicatie adecvata: baclofen, tizanidina.
• Disfunctiile sexuale. Identificarea atenta a cauzei acestor tulburari constituie calea principala pentru o abordare terapeutica specifica, adecvata. Medicatie: sildenafil citrat, prostaglandina E1, papaverina.
• Durerea. Identificarea cauzei (durere neurogena – datorata sclerozei multiple, algiile datorandu-se fie unei infectii urinare fie unei spasticitati sau imobilizari in pat. Fizioterapie si medicatie: gabapentin, carbamazepin, amitriptilina, pregabalin.
• Tremorul. Tratamentul este dificil si cu eficacitate limitata. Terapie ocupationala si de recuperare, medicatie: propanolol, clonazepam.
• Recuperarea limbajului. Dizartria se amelioreaza prin gimnastica respiratorie, insotita de stimularea velo-faringiana. Afazia necesita exercitii lexicale si semantice, atat orale cat si scrise.
• Tulburarile de deglutitie. Sunt minore, dar frecvente in stadiile initiale ale bolii si trebuie evaluate precoce, pentru a preveni complicatii ulterioare severe (tehnici de activare a reflexelor de masticatie si de deglutitie, tehnici compensatorii, posturi speciale).
• Tulburari cognitive. Intrucat sunt, in mare masura, consecinta leziunilor primare de degenerescenta axonala si a pierderii neuronale caracteristice insasi progresiei bolii urmate de atrofie cerebrala – cea mai importanta cale de preventie a acestor manifestari consta in utilizarea cat mai precoce si mai sustinuta a terapiei modificatoare a evolutiei bolii. Evaluarea lor implica examene clinice si neuropsihologice periodice, precum si o cooperare permanenta cu familia pacientului.
• Tratament psihologic. Se realizeaza in functie de nevoile emotionale, cognitive si sociale ale pacientilor, nevoi care difera in fiecare stadiu de boala. Se asociaza psihoterapia cu antidepresive – amitriptilina, fluoxetina, venlaflaxina.