Tusea este unul din cele mai frecvente simptome întâlnite în bolile respiratorii. Este un act reflex de apărare prin care se realizează eliminarea corpilor străini, a particulelor iritante, a produselor exsudative datorate proceselor inflamatorii şi secreţiilor abundente din căile respiratorii şi de aceea uneori ea nu trebuie combătută.

Tusea începe cu un inspir profund determinat de stimularea receptorilor aflaţi în toată mucoasa bronşică şi a traheei, urmat de închiderea glotei, relaxarea diafragmului şi contracţia muşchilor expiratori. Astfel se produce o creştere a presiunii intratoracice ce declanşează un expir exploziv care expulzează secreţiile şi corpii străini.

Se descriu mai multe zone tusigene, unele principale sau foarte sensibile, cum sunt: laringele, bifurcaţia traheei şi a bronhiilor mari, pleura, mediastinul şi zone accesorii, situate extrapulmonar, rinofaringele, urechea, esofagul, peritoneul.

In funcţie de productivitatea tusei, ea poate fi:

Tuse seacă – scurtă, repetată, neurmată de expectoraţie, chinuitoare.- apare în: pleurite, corticopleurite, pneumotorax, tumori  mediastinale, fibroză pulmonară, neoplasm bronho-pulmonar la debut, traheo-bronşite la debut dar şi în stări emoţionale, iritaţii subdiafragmatice

Tuse umedă, productivă – are timbru umed, este urmată de expectoraţie apare în: bronşite şi traheobronşite acute, bronşiectazii,     pneumonii în faza productivă, tuberculoză, etc. De multe ori procesele respiratorii pot debuta cu o tuse uscată ce devine productivă prin acumularea exsudatului.

Forme particulare de tuse după intensitate:

• tuse afonă – în paralizia sau neoplasmul de corzi vocale
• tuse surdă – în crupul difteric, laringita acută, neoplasme ulcerative de laringe, la pacienţii denutriţi
• tuse lătrătoare – de intensitate crescută, tip lătrător, sonoră, ce apare în: laringita striduloasă, tumori benigne sau maligne mediastinale, adenopatii compresive pe trahee şi bronhii, anevrism aortic
• tuse chintoasă – este o tuse paroxistică, în accese de expiraţii scurte întrerupte de inspiruri profunde; apare tipic în tusea convulsivă; uneori poate fi urmată de vărsături la sfârşitul accesului (tuse emetizantă)
• tuse bitonală – apare prin iritaţia sau paralizia de recurent ca o tuse pe două tonuri; este frecvent întâlnită în tumori sau adenopatii compresive mediastinale
• tuse iritativă – seacă, repetitivă ce deranjează pacientul; apare la debuttul traheitelor dar poate fi şi psihogenă
• tuse cavernoasă – are timbru metalic şi e dată de leziuni cavernoase cu diametru de peste 6 cm cu bronşie de drenaj liberă; apare în neoplsme pulmonare, abcese, caverne TBC excavate.
• Tuse emetizantă – accese de tuse chinuitoare, urmate de vărsături; apare în TBC, tuse convulsivă, adenopatii compresive traheo-bronşice.

Forme de tuse după momentul apariţiei:

• Tuse matinală – apare ca o curăţire matinală a bronşiilor după acumularea lor în timpul nopţii, de cele mai multe ori la schimbarea poziţiei; apare în: bronşite cronice, bronşiectazii, abces pulmonar, fumatori
• Tuse vesperală – apare seara însoţind creşterea febrei, în: TBC, bronho-pneumonii
• Tuse nocturnă – este dată de staza pulmonară şi apare la pacienţii cardiaci cu insuficienţă cardiacă stângă, la mitrali
• Tuse poziţională – apare la pacienţii cu procese supurative bronşice şi pulmonare care îşi iau o poziţie de drenaj urmată de tuse productivă şi eliminarea secreţiilor
• Tuse de efort – apare în BPCO, emfizem pulmonar dar şi la pacienţii cardiaci decompensaţi, prin staza pulmonară
• Tuse continuă – apare la pacienţii cu TBC +- laringită, în tumorile compresive mediastinale, în bronhopneumonie